Trupa black metal Watain, din Suedia, va susține două concerte în România în luna mai. Turneul Agony & Ecstasy over Europe va aduce trupa Watain în estul și sudul continentului, cu o serie de 16 concerte, alături de invitații speciali, Bolzer și Concrete Winds. În România, turneul îi va aduce la București, pe 10 mai, în Quantic Club, concert organizat de Promusic Events și Maximum Rock.
Watain este o trupă black metal din Suedia, formată în 1998. Numele trupei este preluat dintr-o înregistrare timpurie a grupului black metal american, Von. Trupa a devenit celebră pentru opiniile theist- sataniste, pentru spectacolele pirotehnice, live-uri cu lumânări, ritualuri satanice, cadavre de animale și sânge. Până în prezent, au lansat șapte LP-uri, precum și trei albume live și o serie amplă de EP-uri și demo-uri. Cel mai recent album al lor, The Agony & Ecstasy of Watain, a fost lansat pe 29 aprilie 2022, prin Nuclear Blast. Lineup-ul de bază al trupei a rămas stabil de la formarea lor: Erik Danielsson, Pelle Forsberg și Håkan Jonsson. Totuși, din 2015, Jonsson nu mai apare în spectacole live. Emil Svensson (alias E. Forcas) din trupa death metal din Uppsala, Degial, a fost recrutat ca toboșar live.
Bölzer este un duo extreme metal din Elveția, care s-a format la Zürich, în 2008. Membrii trupei, Okoi Thierry Jones și Fabian Wyrsch, au spus că semnificația din spatele numelui este „o forță puternică, o explozie sau o lovitură care nu ține cont de consecințe sau repercusiuni. Și în acest sens nu este direcționată. Este doar o lovitură haotică de energie… O forță a haosului și o forță a vieții și a morții.” Până în prezent, au lansat trei EP-uri. Albumul lor de debut, Hero, a fost lansat pe 25 noiembrie 2016, la Iron Bonehead Productions. EP-ul din 2013, Aura, a generat aprecieri substanțiale din partea criticilor muzicali și a fanilor. A fost descris ca una dintre cele mai bune lansări metal din 2013, de către NPR Music și Stereogum.
Concrete Winds este o trupă death metal/grindcore din Helsinki, Finlanda. Acest duo extreme metal s-a născut ca urmare a destrămării trupei Vorum, în 2018. Au lansat deja două LP-uri, Primitive Force (2019) și Nerve Butcherer (2021).
UPDATE 15.04.2026 ROMÂNĂ:Luna mai e pe cale să fie zgomotoasă 💥Legendara trupă...
ByOvidiu15 iulie 2023UPDATE 19.05.2026 Expoziția de Fotografie de Concert de la Quantic anunță programul...
ByOvidiu15 iulie 2023UPDATE 08.05.2026 Au mai rămas doar câteva zile până la întâlnirea cu...
ByOvidiu15 iulie 2023UPDATE 06.05.2026 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦 𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭: 𝟏𝟗:𝟎𝟎 – 𝐀𝐜𝐜𝐞𝐬 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜 𝟏𝟗:𝟒𝟓 -> 𝐀𝐬𝐡𝐚𝐞𝐧𝐚 𝟐𝟎:𝟓𝟎...
ByOvidiu15 iulie 2023
Leave a comment